PIERDEREA PUTERII LA PARIS: DETEORETIZAREA CENTRULUI
(Rezumat)

În domeniul larg al ştiinţelor umaniste, al Literaturii şi Artei, teoria ar trebui înţeleasă deopotrivă ca examinare intensivă şi ca punct de vedere comparativ, migrator. Ea este înrudită cu parodia, prin caracterul său distopic, ironic şi re-creativ, împărtăşit şi de traducerea interlingvistică şi transmediatică. Teoria nu poate şi nu trebuie să fie ferm înrădăcinată într-un anume loc sau moment istoric, riscând astfel să dispară în formele ei doctrinare sau dogmatice.. Dar exerciţiul puterii teoretice depinde şi de stabilitatea relativă a instituţiilor sale. Din anii 1980 încoace, Centrul numit „Paris” a pierdut această putere, pentru că a ignorat atât posibilitatea aplicării decentralizate pe care a înlesnit-o involuntar, cât şi originile exotice ale propriei sale apariţii. Această de-teoretizare este totuşi periculoasă, având în vedere că locul lăsat vacant rămâne în seama nechibzuitei şi insensibilei legi a „pieţei”. Teoria nu este ideologie, ci conştiinţă de sine, responsabilă de interesele implicate în actul comparaţiei şi al relaţionării. Culturi marginalizate în trecut, precum cele din Europa de Est, India, China sau America Latină, demonstrează o vizibilă apetenţă pentru teorie, ce ar trebui să le permită elaborarea unei reţele alternative de modele teoretice capabile a regândi funcţiile localului într-o lume globalizată.

Cuvinte-cheie: teorie, parodie, traducere, migraţie, imperiu, Republica Literelor.