AS HE LAY DYING: MAX BLECHER’S MEDICAL BODY
(Abstract)

Max Blecher’s decade-long illness permeates his literary oeuvre much like an incontestable biographical truth. Documented in his correspondence with some prominent Romanian intellectual friends, the writer’s life as a patient of tuberculosis sanatoria and his prolonged agony could be assumed as the dominant background of his works. I intend to argue that Blecher’s exploration of the body as the object of medical investigation projects a particular regime of affective expression. Blecher’s fiction of the body favors a double approach to the issue of identity and self, as revealed throughout his work: the intimacy of suffering is a potent coagulant that favors the illusion of a coherent of identity, mediated by the body, while medical intervention reveals its objectification and foreignness. My analytical endeavor intends to identify the connections between affective discourse, in the context of Blecher’s real relationships (as proved by his correspondence) and his fictional ones (as outlined mainly in his two novels Scarred Hearts and The Lightened Burrow, concerning the body, illness and medical intervention). I would also highlight the periphery as an amplifier of isolation and suffering, revealed through his native city of Roman, where he spent his last years, and the sanatorium, where he sought treatment, and which is also the topos of his last two novels. Sickness and medical aid are minimally present Max Blecher’s debut novel, Adventures in Immediate Irreality, as the experiences of the protagonist are mainly metaphysical and erotic. Deepening the perspective, his other two novels, Scarred Hearts and The Lightened Burrow are brutal confessions of the pain and physical deterioration caused by disease. Blecher’s protagonists, obvious auctorial alter-egos, are entrapped (literally and metaphorically) in shell-like bodies, enduring exhausting, unbearable pain and desperately seeking sexual relief. In language and in narrative, medicine reveals its potential as an agent of hope, emotion, despair and, at times, of the promise of death. Fueled by the conscience of imminent demise, laced with harsh existentialism and forged by the Powerful, surreally calibrated awareness of his biological vulnerability, Blecher’s dreamlike, visionary prose is a defining instance of a reunion between fiction and biographical affective contexts expressing medical trauma and bodily breakdown.

Keywords: literature and medicine, disability literature, tuberculosis, medical narrative, sanatorium, illness.

PE PATUL DE MOARTE: CORPUL MEDICAL LA MAX BLECHER
(Rezumat)

Boala de care Max Blecher a suferit mai bine de un deceniu se impregnează în opera sa literară asemeni unui adevăr biografic incontestabil. Descrisă în corespondența cu câțiva prieteni intelectuali români, viața de pacient a scriitorului în sanatoriile pentru tuberculoși precum și lunga sa agonie, pot fi considerate fundalul dominant al operei sale. Intenționez să argumentez că explorarea corpului ca obiect al investigației medicale de către Blecher proiectează un regim aparte al expresivității afective. Ficțiunile corporalității favorizează o dublă abordare a problematicii sinelui și identității, așa cum aceasta transpare în toate scrierile autorului: intimitatea suferinței e un puternic coagulant ce favorizează iluzia unei identități coerente, intermediate de prezența corporală, în timp ce intervenția medicală revelează obiectificarea corpului și înstrăinarea lui. Analiza mea urmărește prezența discursului afectiv – înțeles prin spectrele relațiilor pe care scriitorul le conturează real (în corespondență) și ficțional (în principal în romanele Inimi cicatrizate și Vizuina luminată) – în scrieri vizând corpul, boala și intervenția medicală. Consider, de asemenea, important contextul periferiei, ca amplificator al izolării și suferinței, redat prin decorul orașului natal al autorului, Roman, unde acesta și-a scris opera de ficțiune și corespondența, dar și prin cel al sanatoriului, unde scriitorul a urmat numeroase tratamente și unde se desfășoară acțiunea ultimelor sale două romane. Boala și intervenția medicală sunt prezente minimal în romanul de debut al lui Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată, deoarece experiențele protagonistului sunt în mare măsură metafizice și erotice. Adâncind perspectiva, Inimi cicatrizate și Vizuina luminată conțin confesiuni brutale ale suferinței și deteriorării fizice implicate de boală. Protagoniștii lui Blecher, alter-ego-uri evidente, sunt captivi (literal și metaforic) în corpuri-carcasă, îndurând dureri atroce și căutând cu disperare eliberarea sexuală. În limbaj și în narațiune, medicina își dovedește potențialul de agent al speranței, al emoției, al disperării și, uneori, al promisiunii morții. Alimentată de conștiința iminenței morții, conținând elemente ale unui existențialism brutal, modelată de o puternică, suprarealist calibrată conștiință a propriei existențe biologice, proza onirică și vizionară a lui Blecher e un exemplu definitoriu de reuniune între ficțiune și contexte biografice afective exprimând trauma medicală și dezintegrarea corporală.

Cuvinte-cheie:literatură și medicină, literatura dizabilității, tuberculoză, narațiune medicală, sanatoriu, boală.