VARIATIONS OF ROMANTIC IRONY IN THE WRITINGS OF THE MOLDOVAN FORTY-EIGHTERS
(Abstract)

Used mainly as a discursive strategy with the function of sanctioning and correcting the sharp contrasts and cultural inconsistencies, in an era of transition from East to West irony takes, in literary and journalistic discourse, various forms according to both the interrogated register - the salon, with all the French labels, the colourful bustle of the capital Iași with the wide oriental costumes and the European clothing patterns, rigid and tight – and the formative course, life experience and inner structure of each author. This paper proposes an investigation of the discursive nuances of elitist irony in the prose of the Forty-Eighters and in their entire approach to depicting their national identity as a space between two distinct mental boundaries. If Vasile Alecsandri practices a gentle type of irony corresponding to his endearing nature, Mihail Kogălniceanu adopts a pungent speech as a fine observer of his contemporary society. Equally uncompromising, Alecu Russo adopts, however, like Costache Negruzzi, a writing infused with rather self-ironic and reflective notes.

Keywords: Eastern Europe, Forty-Eighters, romantic irony, national identity, Principality of Moldavia.

VARIAȚII ALE IRONIEI ROMANTICE ÎN SCRIERILE PAȘOPTIȘTILOR MOLDOVENI
(Rezumat)

Întrebuințată îndeosebi ca strategie discursivă cu funcționalitatea de a sancționa și corija contrastele stridente și incongruențele culturale, într-o epocă aflată în tranziție de la Orient la Occident, ironia primește, în discursul literar și publicistic, forme variate în acord atât cu registrul interogat – viața de salon, cu toate etichetele franțuzești, forfota colorată a capitalei Iași cu costumele orientale largi și tiparele vestimentare europene, rigide și strâmte –, cât și cu parcursul formativ, experiența de viață și structura interioară ale fiecărui autor. Lucrarea de față propune o investigare a nuanțelor discursive pe care le comportă ironia elitistă în proza pașoptiștilor și în întregul lor demers de radiografiere a identității naționale și a unui spațiu aflat între două granițe mentalitare distincte. Dacă Vasile Alecsandri practică o ironie blândă, în acord cu firea sa amabilă și solară, Mihail Kogălniceanu adoptă un discurs caustic și neiertător, fiind un fin observator al societății contemporane lui. La fel de intransigent, mai cu seamă în polemica sa cu latiniștii ardeleni, Alecu Russo adoptă totuși, în tandem cu Costache Negruzzi, o scriere cu note mai degrabă autoironice și reflexive.

Cuvinte-cheie: Europa de Est, pașoptiști, ironie romantică, identitate națională, Principatul Moldovei.