TO TELL IN ORDER TO FORGET: NADIYA SUROVTSOVAʼS MEMOIRS OF THE REPRESSIONS OF 1927–1953
(Abstract)

The article deals with the role of autobiographical writings of women intellectuals and their depiction of the post-war transitions, and focuses on the conflict between the object and the technique of narration in a narrative of unresolved trauma. The study is based on the memoirs of Ukrainian journalist and scholar Nadiya Surovtsova about her unjustified arrest and 27-year stay in prisons, camps and exile. The peculiarity of these memoirs is that they were written in the USSR, when the author was under the supervision of repressive authorities. Writing memoirs was supposed to help Surovtsova forget the Gulag’s experience and create a less traumatic version of her past, for herself and for the ideological society that refused to discuss the crimes of the authorities. The circumstances of the constant threat of new repressions prevented the creation of a logical and consecutive narrative. That is why the narration is characterized by fragmentation, internal contradictions, omissions, metaphors, and euphemisms. The article considers how the themes of 1) a falsely accused communist and 2) womenʼs experience are developing and conflicting in the second part of her memoirs (titled “On the Other Side”). The general strategy of Surovtsovaʼs writing is silencing the most annoying moments. Omitting crimes and brutality, Surovtsova was trying to forget them and write a better story of her past. In the last part of the memoirs, she rejects euphemisms and omissions, regains the ability to talk about authentic experiences and testifies not only about prison crimes but also about the theft of her life and opportunity of self-realisation. The case of Nadiya Surovtsova’s Memoirs demonstrates how the ideological pressure and patriarchal prejudices about what is worth telling from a womanʼs life caused the traumatic physical and emotional experiences to be a realm of the unspoken and how it needs to be read, decoding the story from contradictions and omissions.

Keywords: memoirs, trauma narrative, contradictions, omissions, unspoken.

A POVESTI PENTRU A UITA: MEMORIILE NADIYEI SUROVTSOVA DESPRE REPRESIUNILE DINTRE 1927 ȘI 1953
(Rezumat)

Articolul abordează rolul scrierilor autobiografice ale intelectualelor în configurarea tranzițiilor postbelice și se concentrează pe tensiunea dintre subiect și tehnica narativă în constituirea unei narațiuni a traumei nerezolvate. Studiul analizează memoriile jurnalistei și cercetătoarei ucrainene Nadiya Surovtsova despre arestarea sa nejustificată și despre cei 27 de ani petrecuți în închisori, în lagăre și în exil. Particularitatea acestor memorii este că au fost scrise în URSS, când autoarea se afla sub supravegherea autorităților represive. Scrierea memoriilor ar fi trebuit să o ajute pe Surovtsova să uite experiența Gulagului și să creeze o versiune mai puțin traumatizantă a trecutului său, atât pentru ea însăși, cât și pentru membrii ideologizați ai societății, care refuzau să discute crimele autorităților. Amenințare constantă a unor noi represiuni a împiedicat crearea unei narațiuni logice și cursive. De aceea, narațiunea este caracterizată prin fragmentare, contradicții interne, omisiuni, metafore și eufemisme. Articolul analizează modul în care tematicile – 1) condiția comunistei acuzate pe nedrept și 2) condiția femeilor în societatea totalitară – se dezvoltă și intră în conflict în cea de-a doua parte a Memoriilor (intitulată „De partea cealaltă”). Strategia narativă centrală a scrierii lui Surovtsova constă în reducerea la tăcere a celor mai traumatice experiențe. Prin omisiunea crimelor și a brutalității, Surovtsova încerca să le uite și să scrie o variantă mai luminoasă a trecutului ei. În ultima parte a memoriilor, scriitoarea respinge eufemismele și omisiunile, își recapătă abilitatea de a vorbi despre experiențe autentice și depune mărturie nu numai despre crimele din închisoare, ci și despre furtul vieții sale și al oportunității de a se împlini identitar și social. Cazul memoriilor Nadiei Surovțova demonstrează cum presiunea ideologică și prejudecățile patriarhale despre ceea ce merită povestit din viața unei femei au făcut ca experiențele fizice și emoționale traumatizante să fie un tărâm al nerostitului, respectiv cum acest nerostit trebuie citit, descifrând povestea din contradicții și omisiuni.

Cuvinte-cheie: memorii, narațiune traumatică, contradicții, omisiuni, nerostitul.