SWEARING AN OATH BY SHOUTING THE POEM. PETŐFI AND PERFORMATIVE LANGUAGE IN POETRY
(Abstract)

The paper raises the question of the effect literary speech acts might have on the political public sphere and, thus, on the field of social action. Furthermore, it asks what it may mean for the performative structure of literary texts to be transposed into the dimension of political action. The public sphere of the 19th century sheds a particularly strong light on this question. One of Sándor Petőfiʼs best-known poems, Nemzeti dal [National Song] (transl. F. Szomy) calls its audience to swear an oath, and even performs an oath. The poem played a central role in the Hungarian Revolution of 15 March 1848 – Petőfi recited it several times at public assemblies. It contributed to shaping the concept of nation during the War of Independence. It became part of real legal and political ceremonies, e.g., the initiation of members of the freedom fightersʼ militia. The paper focuses on the contribution of Nemzeti dal to the discourse on (literary) speech acts. It briefly touches upon the contemporary ethical context of the concept of the oath (primarily Kant), and then looks at how a scene from Péter Esterházyʼs Kis Magyar Pornográfia [A Little Hungarian Pornography] (1984, trans. Judith Sollosy) evokes Petőfiʼs oath in the socio-political context of the second half of the 20th century, primarily in relation to the concepts of freedom and slavery. Finally, the performativity of Nemzeti dal will be confronted with the issues of cursing and bearing false testimony in literature. An example of the former is provided by Mihály Vörösmartyʼs 1849 poem Átok [Curse], which can be read as a kind of reaction to the unconditional surrender that ended the Hungarian War of Independence. The latter is represented by János Aranyʼs 1852 ballad A hamis tanú [The Perjurer], which can also be understood as an implicit response to the dense presence of performatives that determined the political publicness of the struggle for freedom.

Keywords: curse, nation, oath, performative language, speech act.

DEPUNEREA UNUI JURĂMÂNT PRIN DECLAMAREA POETICĂ: PETŐFI ȘI LIMBAJUL PERFROMATIV AL POEZIEI
(Rezumat)

Articolul problematizează impactul pe care actele de vorbire literare îl pot exercita asupra sferei politice și, implicit, asupra acțiunii sociale. În mod particular, studiul explorează semnificația transpunerii performativității textelor literare în acțiunea politică. Sfera publică a secolului al XIX-lea oferă un cadru privilegiat pentru analiza acestei problematici. Un exemplu elocvent este unul dintre cele mai cunoscute poeme ale lui Sándor Petőfi, Nemzeti dal [Cântec național], care își cheamă publicul la depunerea unui jurământ și, în același timp, înscenează efectiv acest jurământ. Poemul a jucat un rol central în Revoluția maghiară din 15 martie 1848, fiind recitată de Petőfi în repetate rânduri în cadrul adunărilor publice. De asemenea, a contribuit la conturarea conceptului de națiune în timpul Războiului pentru Independență și a devenit parte integrantă a unor ceremonii juridice și politice reale, de ex., inițierea luptătorilor pentru libertate. Articolul se focalizează pe modul în care poemul Nemzeti dal poate contribui la înțelegerea mecanismelor actelor de vorbire literare. De asemenea, studiul abordează pe scurt contextul etic contemporan al conceptului de jurământ (pornind, în special, de la filosofia lui Kant), pentru ca apoi să analizeze evocarea jurământului lui Petőfi într-o scenă din Kis Magyar Pornográfia (Un strop de pornografie maghiară) de Péter Esterházy, în contextul socio-politic al celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea, în relație cu conceptele de libertate și sclavie. Nu în ultimul rând, performativitatea poemului Nemzeti dal este pusă în relație cu reprezentările literare ale blestemului și ale mărturiei mincinoase. Cazul blestemului este abordat prin analiza poeziei lui Mihály Vörösmarty din 1849, Átok [Blestem], care poate fi interpretată ca o reacție la capitularea necondiționată de la finalul Războiul pentru Independență al Ungariei. În ceea ce privește mărturia mincinoasă, aceasta este ilustrată de balada lui János Arany din 1852, A hamis tanú [Mărturisitorul mincinos], care poate fi înțeleasă ca un răspuns implicit la cât de influente au fost formulele performative pentru expunerea luptei politice pentru libertate.

Cuvinte-cheie: blestem, națiune, jurământ, limbaj performativ, act de vorbire.