JOUER AVEC LE POÈTE EN PIERRE
(Abstract)

The present study focuses on a short story by Mircea Cărtărescu, Pieile [The Skins] (from the volume Melancolia [Melancholy], 2019), following the means of constructing poetic irony, on the thematic axis of a history about the initiation into literature, which offers a very rich gallery of images and metaphors for defining the literary lineage. Starting from Cărtărescuʼs characterization as one of the contemporary writers cultivating the most complex relations with his literary predecessors, a characterization that is often present in the scholarly literature, our reading aims to identify the new representational forms, offered by the text under scrutiny, of the descendance, influence, lineage and other “melancholic” situations which this famous contemporary writer now proposes, woven into a narrative whose classical patterns are, naturally, deceptive. From the literary cliché to the “melancholy of descendance”, irony settles in the space produced by the reading distance, in the interval between a new work and its models.

Keywords: Cărtărescu, irony, melancholy of descendance, literary cliché, intertextuality.

JOCUL CU POETUL DE PIATRĂ
(Rezumat)

Studiul de față se concentrează asupra unei nuvele de Mircea Cărtărescu, Pieile (din volumul Melancolia, 2019), urmărind modalitățile de construcție a ironiei poetice, pe axa tematică a unei istorii despre inițierea în literatură, care oferă o galerie foarte bogată de imagini și metafore pentru definirea filiației literare. Pornind de la caracterizarea lui Cărtărescu ca unul din scriitorii contemporani cultivând cele mai complexe raporturi cu predecesorii săi literari, frecventă în studiile de specialitate, lectura noastră caută să identifice noile forme reprezentaționale, oferite de textul în discuție, ale descendenței, influenței, filiației și altor situații „melancolice”, pe care acest celebru scriitor contemporan le propune acum, țesute într-o narațiune ale cărei tipare clasice sunt, firește, înșelătoare. De la clișeul literar la „melancolia descendenței”, ironia se așază în spațiul produs de distanța lecturii, în intervalul dintre noua operă și modelele sale.

Cuvinte-cheie: Cărtărescu, ironie, melancolia descendenței, clișeu literar, intertextualitate.