SAVOIR-FAIRE. SOUND AND POETICAL CRAFT IN MIRCEA CĂRTĂRESCU’S POSTURAL TRAJECTORY
(Abstract)

During a forty years-long literary career, Mircea Cărtărescu composes his authorial identity through a few – and almost emblematic – textual self-figurations: singular self in a fluctuating and fragile relationship with the world; reflexive creator highlighting the hyper-investment in the infinite powers of literature; intratextual identity tormented by doubt, even if he already possesses, at least in the last decade, the signs of a growing national and international success. By choosing three moments from the poetic career of Mircea Cărtărescu (his first poetry book, Headlights, Shop Windows, Photos, 1980; the skilful replay of Balkan epos The Levant, 1990; and his most recent poetry book, Never cry for help, 2020), the article aims to identify some visible and resistant postural representations in Cărtărescu's poetic discourse, gathered around a specific postural image: the poet as craftsman and connoisseur, acknowledging his everlasting ‘love for poetry’ (through a post-romantic and simultaneously postmodern heritage) and constantly proving his mastery.

Keywords: postural trajectory, auctorial identity, Romanian post-war poetry, Mircea Cărtărescu.

SAVOIR-FAIRE. POSTURĂ ȘI „MESERIE” POETICĂ ÎN POEZIA LUI MIRCEA CĂRTĂRESCU
(Rezumat)

De-a lungul celor patruzeci de ani de carieră poetică, Mircea Cărtărescu își declină identitatea auctorială prin intermediul unor autofigurări textuale devenite aproape emblematice: eu singular aflat în raport fluctuant și fragil cu lumea; creator ce își aproprie și care manevrează fără efort serii întregi de repere istorico-literare ale credinței în puterile infinite ale literaturii; identitate auctorială permanent măcinată de îndoieli, în ciuda semnalelor din ce în ce mai clare, cel puțin în ultimele două decenii, ale unui indubitabil succes național și internațional. Alegând trei momente cronologice distincte ale traseului poetic (Faruri, vitrine, fotografii, 1980; Levantul, 1990; Nu striga niciodată ajutor, 2020), articolul își propune să identifice diversele forme de reprezentare posturală a autorului și să alcătuiască un inventar al indicilor posturali care rezistă din momentul debutului până la cel mai recent volum de versuri. S-ar alcătui, astfel, un traseu postural ce s-ar cristaliza într-o imagine auctorială specifică: poetul „meseriaș”, cel care, crezând într-o neclintită „dragoste pentru poezie” (categorie cu dublă descendență, postromantică și postmodernă) probează constant că își cunoaște și meșteșugul, și istoria lui.

Cuvinte-cheie: postură auctorială, identitate poetică, poezie română postbelică, Mircea Cărtărescu.