REINVENTAREA ARHIVEI ISTORIEI LITERARE. ROLUL FICŢIUNILOR BIOGRAFICE
(Rezumat)

Metoda documentării arhivistice, aşa-zis „obiectivă”, dar nu mai puţin frecventa tentaţie opusă, cea a reinventării, a ficţionalizării, aproape, a trecutului, sunt subiecte dezbătute atât în sfera teoriei literaturii, cât şi a teoriei artei. Disputele teoretice aduc în scenă câteva concepte cu un semnificativ potenţial interpretativ, care pot fi puse în acord cu metodele actuale de cercetare, sau pot conduce la redimensionarea celor vechi: auctorialitate, (inter)subiectivitate, teatralitate, ficţiune biografică, metaficţiune, noua ficţiune istorică, clişeu imagologic şi identitar, distanţă estetică şi distanţă a lecturii critice (distant reading), absorbţie, imersiune. Sunt concepte cărora li se poate verifica, mereu, capacitatea interpretativă, sau „interpretantă”, mai ales atunci când ele nu funcţionează independent unele de altele, ci devin instrumente complementare de analiză şi de judecată estetică. Studiul îşi propune o reconsiderare a conceptelor de mai sus, a distincţiilor sau a complementarităţii dintre ele, a validităţii sau a intrării lor în criză, recurgând la interpretarea a două texte metaficţionale, şi anume două dintre cărţile eseistului şi romancierului Ion Iovan: eseul biografic Mateiu Caragiale. Portretul unui dandy român, 2002, şi romanul biografico-ficţional Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale însoţitedeun inedit epistolar, precum şi indexul fiinţelor, lucrurilor şi întâmplărilor în prezentarealuiIon Iovan, 2008.

Cuvinte-cheie: auctorialitate, distanţă estetică, teatralitate, ficţiune biografică, metaficţiune.