NOUL BIOGRAFISM
(Rezumat)

Istoria literaturii este o disciplină zguduită periodic de contestări, fie ale orientărilor sau finalităţilor, fie chiar ale legitimităţii sale constitutive. Această legitimitate este contestată pentru că istoria literaturii ar avea un obiect contradictoriu, imposibil: obiectul său este în acelaşi timp de natură materială, respectiv descrierea şi analiza literaturii, a textelor şi construcţia lor, şi de natură ideologică totodată, adică istoria literaturii descrise. Nu numai că istoria este un construct, posibil doar printr-un act de alegere şi interpretare, dar ea trebuie să „creeze” în prealabil entităţile a căror evoluţie o propune: autori, curente şi grupuri literare, medii culturale cu componente în acelaşi timp politice şi artistice, cititorul emblematic (sau canonic) al momentului, care încarnează opinia publică şi deci succesul, participarea traducerilor şi a lecturilor de carte străină la acest proces etc. Toate devin posibile, cel puţin teoretic, dacă istoria literară renunţă la ambiţia „totalităţii” (sau, cum spune Wellek, “to write that which will be both literary and a history”) şi acceptă statutul de spaţiu imaginar, creaţie şi propunere a istoricului literar, care îl poate construi pe temeiul unei reveniri la persona autorului, deci un fel de biografism nou.

Cuvinte-cheie: noul biografism, renunţarea la ambiţia totalităţii, istoria literară ca spaţiu imaginar.