BIOGRAFISM, CONFESIUNE, INDIVIDUAŢIE. POEZIA ÎNTRE PSIHOCRITICĂ ŞI SOCIOPOETICĂ
(Rezumat)

În vreme ce transmite mesajul sursei, confesiunea (literară) o şi modifică; ba chiar mai mult, ea transmite ceva în plus faţă de mesajul intenţionat, întrucât preia de la sursa originară un context psihologic marcat profund de istoria mică şi mare pe care aceasta o traversează. Astfel, cea mai intimă confesiune permite mai degrabă involuntar edificarea unui  discurs sociologic pe marginea ei – confesivitatea are o natură socială surprinzătoare şi totuşi indenegabilă, astfel explicându-se de ce concepte forjate pentru analiza prozei, precum la posture littéraire la Jérôme Meizoz, de pildă, se pot dovedi atât de utile în analiza poeziei confesionale. Ba, chiar şi mai surprinzător, această latură socială a confesivităţii lucrează în ambele  sensuri – texte literare gândite a  avea o intenţie şi intensiune exclusiv socială mărturisesc involuntar detalii dintre cele mai private privitoare la profilul autorului. Poezia e aşadar un gen al biograficului; şi cred că, în aceste vremuri în care privatul şi publicul traversează un proces crucial de reacomodare reciprocă, interesul în natura privat-publică a poeziei va fi resuscitat – după cum o arată deja unele studii sociologice recente. Iar aceasta explică şi de ce poezia şi-a găsit mediul de elecţiune în Internet şi Facebook, adică exact acolo unde relaţia dintre public şi privat este constant renegociată şi redefinită.

Cuvinte-cheie: poezie contemporană, natura socială a confesivităţii, poezia ca gen al biograficului, poezie şi Internet, poezie şi Facebook.