ROSA DEL CONTE’S “ART OF TRANSLATION” BETWEEN CRITICISM AND PRACTICE
(Abstract)

In the synthetic essay “Le brutte infedeli ovvero Quasimodo interprete di Arghezi”,Rosa Del Conte – eminent philologist, critic and translator – openly criticised the volume of selected poems by Tudor Arghezi translated by Quasimodo (1966). In the apparently passive position of the reader, Rosa Del Conte turns the reading experience into an analysis endeavour. She takes apart the Arghezian translations and constructs a critical essay where, in the background, we can notice certain specific aspects of her manner of translation and of the deontology needed by the translator. As part of a rhetorical exercise, Rosa Del Conte explains her own perspective. The antiphrastic reasoning implicit in the use of the syntagm “belle infedeli” intentionally emphasises the negative connotation of her critique. This ironic phrase, an explicit case of antiphrasis, could then be read not only as a value judgment on the Arghezian translations made by Quasimodo, but especially as a synthetic expression of her perspective on the poetic translation. The present study, dedicated to the analysis of the world of ideas and concepts behind the expression “le brutte infedeli”, aims to reconstruct Rosa Del Conte’s translation process, as well as her idea of “fedeltà alla poesia”.

Keywords: Rosa Del Conte, Quasimodo, poetic translation, rhetorical irony, le brutte infideli.

ARTA TRADUCERII LA ROSA DEL CONTE ÎNTRE CRITICĂ ȘI PRACTICĂ
(Rezumat)

Eminent filolog, critic și traducător, Rosa Del Conte a criticat apariţia volumului de traduceri argheziene realizate de Quasimodo în 1966 în eseul sintetic „Le brutte infedeli ovvero Quasimodo interprete di Arghezi”. Rosa Del Conte, în ipostaza aparent pasivă a cititorului, transformă experiența de lectură într-un traseu de analiză, ceea ce o determină să demonteze traducerile argheziene și să construiască un eseu critic în care să apară în fundal, poate, în mod involuntar, anumite aspecte specifice ale modului ei de traducere și a deontologiei necesare traducătorului. Într-un stăruitor exercițiu de retorică, Rosa Del Conte explică propria sa perspectivă. Concepția antifrastică, implicită în utilizarea sintagmei „frumoaselor infidele”, subliniază intenționat conotația negativă a criticii sale. Sintagma ironică, antifrază explicită, „le brutte infedeli” poate atunci fi citită nu numai ca o judecată de valoare asupra traducerilor argheziene realizate de Quasimodo, dar, mai ales, ca o expresie sintetică a perspectivei ei asupra traducerii poeziei. Studiul de față, dedicat analizei lumii de idei şi concepte care se află în spatele expresiei „le brutte infedeli”, își propune să reconstruiască procesul de traducere al Rosei Del Conte, dar și viziunea ei despre „fidelitatea față de poezie”.

Cuvinte-cheie: Rosa Del Conte, Quasimodo, traducere poetică, ironia retorică, le brutte infedeli.