TATTOOED SOULS: THE VOCABULARY OF SEXUALITY AND TRAUMA IN WOMEN’S MEMOIRS ON ROMANIAN COMMUNIST PRISON EXPERIENCE
(Abstract)

Departing from extended previous research on Romanian women’s Life Writing covering the Cold War and Romanian Communist dictatorship, the paper focuses on trauma and sexual intimidation within the context of political investigations and interrogatories described by female victims in their memoirs. The paper focuses on the manner in which trauma and more precisely sexual trauma is approached by these authors, with a special interest for their vocabulary options. The article discusses the perspective of Life Writing as documenting trauma for the generations to come but also as a discourse with a therapeutic function. Regarding sexual violence, language violence (verbal rape) and intimidation are mentioned by all the authors. In contrast to the violence of language suggested by the authors, these women authors, socialized in the interwar period, in the bourgeois environment, show a reluctance to talk about the body and sexual violence. Therefore, I am largely interested in the oblivions, gaps, omissions, silences but, at the same time, in the mechanisms through which the silenced and previously unheard voices of women, traditionally perceived as a “secondary people” or nation (Morar-Vulcu 2007), become more prominent in the last decade.

Keywords: trauma, Romanian literature, political prison, torture, sexual violence.

SUFLETE TATUATE: VOCABULARUL SEXUALITĂȚII ȘI AL TRAUMEI ÎN MEMORIALISTICA FEMININĂ DESPRE EXPERIENȚA ÎNCHISORILOR COMUNISTE DIN ROMÂNIA
(Rezumat)

Pe fondul cercetării derulate de autoare în ultimii ani în zona memorialisticii și a diaristicii feminine (sau, în termeni mai largi, life-writing) ce acoperă perioada comunistă, articolul studiază tema sensibilă a traumei și a intimidării de tip sexual în contextul anchetelor și interogatoriilor de tip politic. Mai precis, lucrarea urmărește maniera în care trauma în raport cu sexualitatea este abordată de către autoarele volumelor de memorialistică, cu o focalizare specială pe aspectul opțiunilor de vocabular. Articolul porneşte de la mai multe volume ce relatează istorii personale din perioada comunistă şi, mai ales, din perioada „obsedantului deceniu”. Mă interesează abordarea life-writing din perspectiva povestirii „egografice”, ca document al traumei, dar unul cu funcţie terapeutică (nevoia de coerenţă, de sens, de „adevăr”), precum și didactică, anume transmiterea a „ceea ce s-a întâmplat”. Deşi violenţa sexuală reiese din memorii ca fiind nereprezentativă pentru cazul romanesc, violenţa de limbaj (violul verbal), ca formă a intimidării, este menționată de toate autoarele. În contrast cu violenţa de limbaj sugerată de autoare, aceste femei socializate în spatiul interbelic, în mediul burghez, manifestă pudoarea de a vorbi despre corp. Aşadar, mă interesează în mare măsură aspectele indicibile, ceea ce este omis, tăcerile, dar, în acelaşi timp, şi demutizarea, verbalizarea, vocile feminine, vocile neauzite ale unui „popor secundar” (Morar-Vulcu 2007), care devin mai proeminente în ultimul deceniu.

Cuvinte-cheie: traumă, literatură română, închisoare politică, tortură, violenţă, sexualitate.